Administraţia Donald Trump analizează în continuare decizia Turciei de achiziţionare a sistemelor antiaeriene S-400 din Rusia şi ar putea aplica sancţiuni, anunţă secretarul de Stat american, Mike Pompeo.
Mike Pompeo a fost audiat joi de membrii Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului SUA, potrivit agenției de presă MEDIAFAX.
„Continuăm să evaluăm modul în care să aplicăm sancţiuni, pentru a ne atinge obiectivul final”, a declarat Mike Pompeo, întrebat de senatorul democrat Bob Mendez despre cazul Turciei
Turcia a achiziţionat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a amplificat tensiunile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO.
Statele Unite au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35. În acest context, Administraţia de Washington a suspendat participarea Ankarei la programul avioanelor invizibile pe radar F-35.
Turcia nu se află la primele critici din partea aliaților din cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO).
Recent, un oficial din cadrul Ministerului francez al Apărării a declarat că NATO nu trebuie să ignore comportamentul Turciei din ultima vreme față de aliații săi și a acuzat Marina turcă de hărțuirea unei nave franceze de război care se afla într-o misiune NATO.
Oficialul din Ministerul francez al Apărării a declarat că a venit vremea ca NATO să aibă o discuție sinceră despre Turcia și comportamentul acesteia, nu doar în legătură cu Libia, ci și în alte cazuri, precum decizia Ankarei de a cumpăra sisteme militare din Rusia.
Turcia, care susține guvernul recunoscut internațional de la Tripoli, a contribuit militar la respingerea unui asalt al Armatei Naționale Libiene (LNA), condusă de Khalifa Haftar și susținută de Emiratele Arabe Unite, Egipt și Rusia.
Turcia a respins acuzațiile, susținând că forțele franceze au încercat să percheziționeze o navă a Turciei în apele internaționale, „iar acest lucru nu este permis”. Totodată, Turcia susține că forțele sale nu au acționat în mod agresiv față de militarii francezi.